FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Axa prioritară nr. 2 „Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii

Domeniul major de intervenție 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”

Titlul proiectului: STUDIU PRIVIND INSERȚIA SOCIO-PROFESIONALĂ A ABSOLVENȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL ȘI TEHNIC

Cod contract POSDRU/22/2.1/G/39218

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin „Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”.

“Investeşte în oameni!”

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Acest site este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

 Prezentare proiect:

Obiectivul general al proiectului: Cunoaşterea dimensiunii şi calităţii inserţiei profesionale a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic ( SAM, nivelul I de calificare; AC, nivelul 2 de calificare şi liceu tehnologic – ruta directă şi progresivă), a ratei de continuare a studiilor la următorul nivel de calificare, a determinanţilor acestei rate, duratei procesului de tranziţie a absolvenţilor de la şcoală la muncă şi a factorilor de succes în acest proces.

Obiective specifice:

  • OS1. Identificarea numărului și structurii absolvenților de învățământ profesional și tehnic, pe rute de pregătire profesională, pe profiluri, calificări și medii de rezidență.
  • OS2. Identificarea gradului de inserție socio-profesională, la 6 luni/1 an de la încheierea studiilor, a absolvenților de învățământ profesional și tehnic.
  • OS3. Valorificarea rezultatelor studiului privind inserția socio-profesională a absolvenților de învățământ profesional si tehnic.

Grupul țintă eligibil al proiectului: Toţi absolvenţii (promoţia 2009) de liceu tehnologic, atât ruta directă cât şi ruta progresivă (nivel 3 de calificare), absolvenţii de şcoala de artă şi meserii (SAM, nivel 1 de calificare) şi an de completare (AC, nivel 2 de calificare), care nu şi-au mai continuat studiile, la 6 şi la 12 luni de la absolvire, din județul Arad.

Tipul proiectului: local
Clasificarea domeniilor: rural şi urban (mixt)
Locaţia proiectului: Judeţul Arad
Obiective orizontale ale POSDRU : 

Egalitatea de şanse
Dezvoltare durabilă
Durata proiectului: 24 luni
Perioada de implementare: 01.09.2009 – 01.09.2011
Valoarea proiectului: 1.357.874 lei din care suma nerambursabilă este de 1.330.717 lei şi cofinanţare (CJA): 27.157 lei.

Beneficiar:
Beneficiarul proiectului este Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Arad. CJRAE este o unitate conexă, cu personalitate juridică, care coordonează, monitorizează și evaluează la nivel județean serviciile oferite de către centrele de educație incluzivă, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică și centrele și cabinetele de logopedie.

Partener si cofinantator:
Cofinanțatorul este Consiliul Județean Arad. Partenerul este Inspectoratul Școlar Județean Arad. El este implicat în Activitatea 1, Realizarea bazelor de date conform machetei din metodologie și în Activitatea 3, Activităţi de informare, promovare şi diseminare.

Activități:

ACTIVITĂȚILE PROIECTULUI
A1. Realizarea bazelor de date conform machetei din metodologie. 

  • Realizarea bazei de date cu absolvenţii de învăţământ profesional şi tehnic, conform machetelor din metodologie (OMECT 6011/2008).
  • Adaptarea, redactarea şi validarea instrumentelor de cercetare (chestionare).
  • Analiza statistică a bazelor de date şi extragerea grupului ţintă.

A2. Realizarea anchetei sociologice, la 6 luni şi la un an de la absolvire.

  • Selecţia şi instruirea operatorilor de teren.
  • Realizarea anchetei de teren, la 6 luni după absolvire (aplicare chestionare, supervizare operatori, preluare chestionare şi verificare chestionare completate).
  • Realizarea bazei de date în SPSS (codarea şi postcodificarea variabilelor), introducerea, prelucrarea, analiza şi interpretarea datelor culese în ancheta de teren la 6 luni de la 6 martie.
  • Realizarea anchetei de teren, la 12 luni de la absolvire (multiplicarea chestionarelor, aplicarea lor, supervizarea operatorilor, preluarea, colectarea chestionarelor aplicate şi verificarea chestionarelor completate)
  • Introducerea datelor în SPSS, analiza şi interpretarea datelor culese în ancheta de teren la 12 luni de la absolvire.

A3. Activităţi de informare, promovare şi diseminare. Activităţile de informare, promovare şi valorizare se vor realiza pe tot parcursul derulării proiectului.

  • Planificarea, organizarea şi desfăşurarea conferinţei de lansare a proiectului.
  • Întocmirea raportului intermediar de cercetare (etapa 1, la 6 luni de la absolvire) şi diseminarea lui în cadrul conferinţei intermediare a proiectului.
  • Întocmirea raportului intermediar (etapa a 2-a, la 12 luni de la absolvire) şi a raportului final.
  • Elaborarea ghidului privind inserţia socio-profesională a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic.
  • Organizarea conferinţei de încheiere a proiectului (diseminarea raportului final şi valorificarea rezultatelor obţinute).

A4. Activităţi de management de proiect.

  • Planificarea activităţii de management al proiectului (planificări, decizii, selecţie operatori, fişe de post, contracte de muncă, etc.).
  • Elaborarea strategiei de monitorizare şi monitorizarea activităţilor din proiect şi a echipei de implementare (managementul proiectului).
  • Achiziţii de materiale consumabile, obiecte de inventar şi papetărie.
  • Achiziţii de echipamente IT şi completarea cu echipamente necesare

Rezultate anticipate

R1.Obținerea unei baze de date cuprinzând: 1.tabele centralizator cu informații privind numărul absolvenților de liceu tehnologic pe profiluri, calificări și medii de rezidenta; 2.listele absolvenților de liceu tehnologic, ruta de profesionalizare directă și progresivă, cu următoarele informații: numele și prenumele absolventului, prenumele tatălui, unitatea școlară la care a absolvit liceul, calificarea dobândită, mediul de rezidenta al absolventului si adresa acestuia; 3. tabele centralizator cu informații privind numărul absolvenților de Școala de Arte și Meserii și An de Completare, pe nivele de calificare, domenii de formare profesională, calificări, medii de rezidență și situația celor care continua/nu continua studiile la următorul nivel de calificare. 4. listele absolvenților de Școala de Arte și Meserii și An de Completare, cu următoarele informații: numele și prenumele absolventului, prenumele tatălui, unitatea școlară la care a absolvit SAM, calificarea dobândită, mediul de rezidența al absolventului, situația celor care continuă/nu continuă studiile la următorul nivel de calificare și adresa pentru cei care nu continuă studiile la următorul nivel de calificare;

R2.Studiu/cercetare sociologică privind inserția socio-profesională a absolvenților de învățământ profesional și tehnic. Vor rezulta, din aplicare, aproximativ 5000 de chestionare, din analiza cărora vom obține informații, cuprinse în rapoartele de cercetare, despre: – participarea școlară a absolvenților: performanțele școlare, calificarea obținută, motivația deciziei de a nu continua studiile, intenții pe termen scurt cu privire la posibilitatea continuării pregătirii școlare, participarea la alte cursuri de formare profesională; – relația absolvenților cu piața muncii: statutul ocupațional actual, condițiile de muncă, satisfacția fata de locul de munca, cunoștințele și competențele utilizate la locul de muncă, rolul serviciilor publice de ocupare în facilitarea accesului pe piața muncii, participarea la masuri active de ocupare, comportament de căutare a unui loc de muncă, intenții pe termen scurt și lung cu privire la statutul ocupațional.

R3.Competente in managementul și implementarea proiectelor, competențe în utilizarea programului SPSS (Statistical Program for Social Sciences), competențe în analiza și prelucrarea datelor statistice, un ghid privind inserția socio-profesională a absolvenților de învățământ profesional și tehnic, materiale informative și publicații, pagina web.

Rezultate obținute:
Dintre principalele realizări ale proiectului putem menționa:

  • 1 parteneriat între CJRAE, ISJ şi grupurile şcolare;
  • 3 Liste cuprinzând absolvenţii de învăţământ profesional şi tehnic: SAM şi AC, LT şi FR.
  • O bază de date cuprinzând absolvenţii de învăţământ profesional şi tehnic din judeţul Arad, promoţia 2009.
  • 1 Chestionar validat pentru LT (şi FR).
  • 1 Chestionar validat pentru SAM şi AC.
  • 1 Grup ţintă extras din baza de date.
  • 2 anchete de teren (la 6 şi la 12 luni de la absolvire).
  • 2030 absolvenţi care au completat chestionare.
  • Baze de date încărcate şi prelucrtate în SPSS.
  • O conferinţă de lansare a proiectului.
  • O conferinţă intermediară a proiectului.
  • O conferinţă finală a proiectului.
  • 5 comunicate de presă (înainte şi după conferinţe) apărute în ziarele locale.
  • 2 interviuri la TV locală.
  • 3 rapoarte intermediare de cercetare pentru ancheta de la 6 luni de la absolvire (SAM/AC, LT şi FR).
  • 3 rapoarte intermediare de cercetare pentru ancheta de la 12 luni de la absolvire (SAM/AC, LT şi FR).
  • 3 rapoarte finale de cercetare (SAM/AC, LT şi FR).
  • 3 scrisori de înaintare către MECTS, Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară, a celor şase rapoarte intermediare de cercetare şi a celor 3 rapoarte finale de cercetare pentru valorificare, conform OMECT 6011/2008.
  • 3 scrisori de înaintare către ISJ Arad a celor şase rapoarte intermediare de cercetare şi a celor 3 rapoarte finale de cercetare pentru valorificare, conform OMECT 6011/2008.
  • 2 planificări ale activităţilor din proiect, câte una pentru fiecare an.
  • 2 strategii de monitorizare a activităţilor din proiect, câte una pentru fiecare an.
  • Rapoarte de monitorizare a activităţilor din proiect (unul lunar).
  • Pagina web a proiectului: www.cjraearad.ro
  • Ghidul de inserţie socio-profesională a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic.
  • Un raport de validare a rapoartelor de cercetare, din partea CNDIPT.
  • CD care conţine rapoartele finale de cercetare.

Realizarea Obiectivelor orizontale ale POS DRU:

  • Egalitate de şanse: pentru echipa de management şi experţi pe termen lung, am avut criterii de selecţie care respectă egalitatea de şanse. Fiecare persoană din echipa de implementare a avut posibilitatea de a propune sugestii, soluţii, idei, fără nici o discriminare. Baza de date a cuprins toţi absolvenţii de învăţământ profesional şi tehnic, inclusiv absolvenţii de liceu tehnologic, frecvenţă redusă, care au avut o vârstă mai mare decât 19 ani. Criteriile de selecţie a operatorilor de date nu au utilizeazat criterii discriminatorii directe sau indirecte. Am angajat operatori de date care provin din mediul rural (2 persoane reprezentând 12,5 % din totalul operatorilor de date), cât şi persoane care au avut peste 45 de ani (2 persoane reprezentând 12,5 % din totalul operatorilor de date).
  • Dezvoltare durabilă: am încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi cu 28 de unităţi de învăţământ (grupuri şcolare) care au avut absolvenţi de învăţământ profesional şi tehnic, promoţia 2009; vizibilitatea proiectului a fost şi continuă să fie asigurată prin banner şi afişe la sediul CJRAE Arad, publicitate în mass-media locală şi prin articole apărute în ziarele locale, site-ul CJRAE Arad (www.cjraearad.ro); informaţiile acestui proiect vin în sprijinul monitorizării PLAI de către CLDPS în care managerul de proiect este membru. Demersul de monitorizare a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic reprezintă o noutate la nivel judeţean şi furnizează o cantitate substanţială şi relevantă de informaţii suplimentare celor deja existente, contribuind la crearea unui sistem mai flexibil şi inovator.

Întrebări la care răspunde proiectul:
Prin acest proiect am răspuns la următoarele întrebări :

  • Care este numărul absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic încadraţi în muncă?
  • Care este ponderea acestora din totalul absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic?
  • Care este ponderea absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic care nu sunt încadraţi în muncă?
  • Care sunt universităţile, facultăţile, colegiile, specializările pentru care au optat absolvenţii de învăţământ profesional şi tehnic?
  • Care este numărul absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic care nu continuă studiile?
  • Care sunt cauzele/motivele care au stat la baza deciziei de a nu continua studiile?
  • Care sunt cauzele/motivele care au stat la baza deciziei de schimbare a traiectoriei profesionale începute în liceu?
  • Care sunt domeniile şi calificările solicitate pe piaţa muncii?
  • Există sau nu adecvare între calificarea deţinută şi ocupaţia practicată la locul de muncă a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic?
  • determinarea gradului de inserţie profesională a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic la şase luni, respectiv un an de la încheierea studiilor;
  • analiza caracteristicilor procesului de tranziţie de la şcoală la viaţa activă;
  • adaptarea/schimbarea (dacă e cazul) ofertei educaţionale;
  • adaptarea modului de formare a competenţelor;
  • sprijinul angajatorilor – care vor utiliza mai puţine resurse pentru reconversia sau formarea profesională a absolvenţilor pe care îi angajează.

Informaţiile obţinute vor fi utile pentru:

  • determinarea gradului de inserţie profesională a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic la şase luni, respectiv un an de la încheierea studiilor;
  • analiza caracteristicilor procesului de tranziţie de la şcoală la viaţa activă;
  • adaptarea/schimbarea (dacă e cazul) ofertei educaţionale;
  • adaptarea modului de formare a competenţelor;
  • sprijinul angajatorilor – care vor utiliza mai puţine resurse pentru reconversia sau formarea profesională a absolvenţilor pe care îi angajează.

Achizitii:

Echipamente achiziţionate:

  • 2 computere de ultima generatie echipate complet
  • 5 laptopuri performante
  • 1 program SPSS instrument necesar in prelucrarile statistice de date
  • 7 platforme de operare pentru pc
  • 7 pachete office complete pentru utilarea computerelor si laptopurilor
  • Licente pentru program antivirus

Materiale publicitare

  • 3 banere de mari dimensiuni pentru promovarea proiectului în cadrul conferinţei de lansare, intermediare şi finale a proiectului.
  • Mape și pixuri personalizate realizate in cadrul celor trei conferinţe ale proiectului
  • Pliante

Achiziţii de servicii de realizare şi găzduire pagina web.

Procedură utilizată:
În cazul achiziţiilor de servicii sau produse a fost folosită metoda de achiziţie on line prin intermediul SEAP, site-ului oficial al Autorităţii Naţionale de Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) şi procedura de cumpărare directă din catalogul site-ului conform reglementărilor legale în vigoare.

Achiziţii de servicii de audit financiar.
Procedură utilizată:
In cadrul achiziţiei de servicii de audit s-a folosit procedura de achiziţie clasică prin studiul şi selecţia de oferte. Au depus oferte un număr de trei ofertanţi:

  • Interauditor Neuner+Henzl
  • Horga Consulting
  • SC BBC Audit Company SRL

În data de 02.12.2009 în urma întrunirii Comisiei de evaluare şi a aplicării criteriului de atribuire prețul cel mai scăzut, câştigătoarea a fost desemnată firma BBC Audit Company SRL cu care am şi încheiat contract conform legii.

Diseminare / Informare:

Contact:

Arad, Strada Gheorghe Barițiu, nr. 16, tel./fax: 0257 214 570

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinanatate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati:
www.fonduri-ue.ro